Membrii juriului Concursului Internațional George Enescu 2026, alături de foști laureați și invitați de prestigiu ai scenei internaționale, vor susține, între 4 și 18 septembrie, șase recitaluri camerale extraordinare pe scena Ateneului Român. Seria reprezintă una dintre tradițiile definitorii ale Concursului Enescu și oferă publicului ocazia de a asculta artiști care modelează astăzi standardele interpretării muzicale la nivel internațional.

În fiecare ediție a Concursului Enescu, recitalurile camerale completează experiența competiției, oferind publicului șansa rară de a-i asculta pe scenă pe artiștii care, în cadrul concursului, contribuie la descoperirea și formarea noii generații de muzicieni. De această dată, programul traversează peste două secole de creație muzicală, de la Bach, Beethoven, Schumann și Brahms până la Bartók, Prokofiev și Ravel, într-o serie de concerte care pun în valoare rafinamentul repertoriului cameral, virtuozitatea interpretativă și dialogul artistic dintre generații.

Seria debutează vineri, 4 septembrie, cu violoncelistul Claudio Bohórquez, membru al juriului Secțiunii Violoncel, și pianistul Péter Nagy, într-un program integral dedicat lui Robert Schumann. Fantasiestücke, Romanzen, Märchenbilderși celebrul ciclu Dichterliebe conturează o incursiune în universul poetic și profund expresiv al compozitorului german.