Aflată în direct la Realitatea TV, social-democrata Lia Olguța Vasilescu a vorbit despre alegerile anticipate, afirmând: „nu cred că vor fi”. Vasilescu și-a motivat opinia, precizând că țara noastră nu are „legislația pusă la punct” pentru desfășurarea alegerilor anticipate, relatează Mediafax.

„Nu avem legislația pusă la punct pentru anticipate. Aceasta ar trebui să ajungă în Parlament ca să fie votată”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit Liei Olguța Vasilescu, alegerile anticipate nu pot fi organizate prin legea 208 / 2015, pentru că apare problema referitoare la adoptarea anumitor unor ordonanțe de urgență care să reglementeze termenele limită pentru depunerea candidaturilor, tipărirea buletinelor de vot, organizarea secțiilor de votare, în special cele din diaspora, dar și alte proceduri electorale care nu pot fi organizate în termen de 3 luni.

Vasilescu a precizat că ordonanțele nu pot fi adoptate de un guvern interimar, iar acestea ar trebui să se întoarcă tot în Parlament.