Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe, 1 octombrie 2025. Foto: Guvernul României

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu specialiștii Fitch Ratings, desfășurate în cadrul procedurii de evaluare a ratingului de credit suveran al României.

Întâlnirea face parte din seria consultărilor desfășurate de agenție cu principalele instituții economice ale statului român și a avut ca obiectiv prezentarea evoluțiilor economice recente, a strategiei de consolidare fiscală și a perspectivelor economice pentru perioada următoare, au transmis reprezentanții Finanțelor.

În cadrul discuțiilor, oficialii români au prezentat o analiză detaliată a evoluțiilor macroeconomice din prima jumătate a anului 2026, perspectivele pentru anul 2027, politica fiscală, execuția bugetară pe primele cinci luni ale anului 2026, managementul datoriei publice și stadiul absorbției fondurilor europene.

„România își menține angajamentul ferm pentru consolidarea fiscală și stabilitatea macroeconomică, continuând implementarea consecventă a măsurilor de ajustare și a reformelor convenite cu Comisia Europeană. Menținerea ratingului de țară este obligatorie pentru stabilitatea financiară a României în această perioadă. Ratingul nu este doar un indicator tehnic: el influențează încrederea investitorilor, costurile suportate de întreaga economie și capacitatea statului de a finanța investițiile și serviciile publice. De aceea, dialogul cu agențiile de rating trebuie susținut prin date credibile, reforme implementate și o direcție fiscal-bugetară predictibilă”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.