Locuință din Almeria care a ars în timpul incendiului de vegetație mortal, FOTO: SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Un cuplu de turiști britanici a fost găsit cu arsuri grave și în stare de semiconștiență într-o râpă din Spania, în timpul incendiilor de vegetație devastatoare care au măturat provincia Almería, potrivit relatărilor din presa locală, preluată de The Guardian.
Cei doi se aflau în concediu în regiune și se crede că ieșiseră într-o drumeție când au fost surprinși de incendiul de vegetație, care până acum a provocat moartea a 13 persoane și a mistuit peste 6.000 de hectare. Cel puțin 23 de persoane sunt date dispărute.
Cei doi turiști britanici au fost găsiți de agenți ai Gărzii Civile spaniole care cercetau peisajul carbonizat din apropierea localității Bédar, cea mai grav afectată de incendiu, în căutarea supraviețuitorilor.
Polițiștii au descoperit cuplul în stare critică, semiconștient și cu arsuri severe pe aproximativ 40% din suprafața corpului, după care cei doi au fost transportați cu elicopterul la spital, în cadrul unei operațiuni de salvare care a durat două ore.











