Un bărbat în vârstă de 47 de ani și-a pierdut viața duminică dimineață în urma unui accident produs în localitatea Prelipca, județul Suceava, după ce un tren de călători a intrat în coliziune cu un autoturism la o trecere la nivel cu calea ferată, relatează Agerpres.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, la locul accidentului au fost mobilizate echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
- articolul continuă mai jos -
La sosirea salvatorilor, victima era deja în afara autovehiculului. Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, fără semne vitale, iar echipele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
În ciuda eforturilor depuse de medici și paramedici, victima nu a răspuns intervenției, fiind declarat decesul la fața locului.






