Vicepremierul Oana Gheorghiu susține că relațiile dintre partidele fostei coaliții de guvernare s-au deteriorat în momentul în care Executivul a început să pregătească reforma companiilor de stat și să analizeze activitatea consiliilor de administrație.

Într-un interviu acordat Digi24, vicepreședinta PNL a afirmat că până la acel moment partenerii de guvernare au susținut măsurile de reducere a deficitului, chiar dacă acestea au fost criticate în spațiul public.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit acesteia, la finalul anului trecut au existat luni de analiză privind situația companiilor de stat și a mecanismelor prin care acestea sunt administrate, iar din ianuarie discuțiile au intrat într-o etapă concretă.

„Atâta timp cât măsurile au fost îndreptate spre reducerea deficitului și au afectat cetățenii, PSD a rămas în coaliție și a susținut aceste decizii în Guvern.