Statele Unite şi douăsprezece ţări membre ale alianţei ‘Scutul Americilor’ au cerut autorităţilor columbiene să asigure o tranziţie paşnică a puterii, după ce preşedintele la final de mandat, Gustavo Petro, a exprimat îndoieli cu privire la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, transmite sâmbătă agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

‘Lansăm un apel ferm către toate autorităţile columbiene să acţioneze în strictă conformitate cu Constituţia, legea şi principiile democratice (…) şi să garanteze o tranziţie paşnică, ordonată şi transparentă’, se arată în declaraţia comună de vineri.

Ultraconservatorul Abelardo De la Espriella, un apropiat al preşedintelui american Donald Trump, a fost ales preşedinte al Columbiei la sfârşitul lunii iunie.

Însă transferul de putere, programat pentru 7 august, se anunţă a fi tensionat. Preşedintele la final de mandat, Gustavo Petro, refuză să recunoască rezultatele celui de-al doilea tur, afirmând că deţine dovezi de fraudă.