Senatorul american Lindsey Graham. Credit: Francis Chung/POLITICO / AP / Profimedia
China poate juca un rol decisiv în convingerea Rusiei să accepte negocieri de pace, contribuind astfel la încheierea războiului din Ucraina, a declarat vineri senatorul american Lindsey Graham, care a adăugat că următoarele luni vor reprezenta o fereastră de oportunitate pentru o soluție diplomatică, notează Reuters.
Graham, un vizitator frecvent al Ucrainei aflate în război, s-a întâlnit la Kiev cu președintele Volodimir Zelenski. Cei doi au discutat despre nevoile urgente ale Ucrainei în materie de apărare antiaeriană și despre proiectul de lege privind sancțiunile împotriva Rusiei, a transmis Zelenski.
Senatorul american a afirmat că întărirea capacităților militare ale Ucrainei și corelarea sancțiunilor cu un efort diplomatic ar putea forța Moscova să accepte negocieri.
„Drumul către încheierea acestui război, drumul către pace, trece mai degrabă prin Beijing decât prin Washington, Kiev sau Moscova. China are o influență disproporționat de mare. Mi-aș dori să o folosească în beneficiul lumii”, le-a declarat Graham jurnaliștilor în Piața Mihailivska din centrul Kievului.







