Raluca Turcan, fostă ministră a Muncii din partea PNL, a transmis, printr-un mesaj publicat pe Facebook că legea salarizării trebuia finalizată încă din iunie 2023: ”Au fost aproape cinci ani în care Ministerul Muncii a fost condus exclusiv de PSD”, a transmis aceasta:
Am fost ministrul Muncii în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021. În mandatul meu am introdus reforma salarizării unitare în PNRR, odată cu reforma pensiilor din sistemul public, a pensiilor speciale, a asistenței sociale, tocmai pentru că România avea nevoie de corectarea unor probleme sistemice mari, grave, acumulate în timp, în zeci de ani.
Pentru salarizarea în sistemul public, am considerat atunci, și cred și astăzi, ca avem nevoie lege echitabilă, corectă și predictibilă.
După mine au urmat nu mai puțin de 4 miniștri PSD: Marius Budăi (noiembrie 2021 – iulie 2023), Marian Neacșu, interimar (iulie 2023), Simona Bucura-Oprescu (iulie 2023 – iunie 2025) și Petre-Florin Manole (iunie 2025 – prezent). Aproape cinci ani în care Ministerul Muncii a fost condus exclusiv de PSD!
Așa cum am spus de mai multe ori, reforma trebuia finalizată încă din iunie 2023!!!








