Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat vineri că Garda Forestieră Cluj a descoperit în Valea Ampoiului 140 de arbori tăiați ilegal, după ce au fost dezrădăcinați intenționat pentru a obține avize de exploatare. În acest caz au fost formulate șapte sesizări penale, dintre care trei pentru ultraj, transmite MEDIAFAX.
Potrivit ministrului Mediului, cei implicați au prins arborii cu lanțuri și i-au tras până când erau dezrădăcinați, susținând ulterior că aceștia au fost doborâți de vânt pentru a obține documentele necesare tăierii.
- articolul continuă mai jos -
Tăieri mascate ca efect al furtunii
„Îi prindeau cu lanțuri și apoi trăgeau să dezrădăcineze arborii. Se uitau la ei și spuneau: Au picat din cauza furtunii. Și așa obțineau avizele necesare să taie, cică legal, arborii respectivi”, a transmis Diana Buzoianu.






