Penitenciarul Rahova, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Cei doi gardieni, de 21 și 25 de ani, sunt acuzați că l-au bătut violent pe un deținut și au îndemnat și colegul de celulă să-l lovească, potrivit Agerpres.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat miercuri trimiterea în judecată a celor doi pentru comiterea infracțiunii de tortură. În dosar a fost trimis în judecată și un asistent medical de la Penitenciarul Rahova, în vârstă de 34 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și fals intelectual.
Procurorii spun că asistentul a știut de actele de tortură la care a fost supus deținutul, însă a ales să nu anunțe autoritățile.
Într-o reacție avută joi, Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat că conducerea Penitenciarului București-Rahova a fost informată cu privire la existența unor indicii referitoare la o posibilă agresiune exercitată asupra unei persoane private de libertate.








