PSD a dat publicității un comunicat de presă, joi, în care face „apel către toți parlamentarii și către liderii partidelor politice să adopte o conduită constructivă pentru instalarea unui guvern cu puteri depline, care să poată gestiona problemele acute ale cetățenilor și ale economiei naționale”.

Partidul condus de Sorin Grindeanu se adresează tuturor partidelor din Parlament, adică inclusiv celor extremiste. PSD nu face nicio referire în comunicatul transmis presei joi de realizarea unei majorități pentru o guvernare care să rămână atașată valorilor pro-europene.

- articolul continuă mai jos -

PSD precizează că datele statistice oficiale prezintă „o realitate economică deosebit de gravă”, care ar reprezenta motivul pentru care a dat jos Guvernul din care a făcut parte: „Economia națională este oficial în recesiune, avem cea mai ridicată inflație din Europa, sunt deja 10 luni de prăbușire a consumului, iar șomajul și datoria publică sunt într-o creștere accelerată. Acestea au fost motivele pentru care PSD a acționat pentru schimbarea direcției de guvernare! În astfel de condiții, menținerea unui guvern demis, cu atribuții limitate și incapabil să oprească declinul economic, afectează grav nivelul de trai al alegătorilor tuturor partidelor parlamentare”.