O rachetă Tomahawk este lansată de pe distrugătorul american USS Curtis Wilbur (DDG 54), în timpul unei demonstrații cu foc real în Marea Filipinelor, 27 mai 2019. Sursa foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Cancelarul Friedrich Merz a salutat un summit NATO „care i-a depășit așteptările”, anunțând perfectarea înțelegerii pentru achiziția de rachete cu rază lungă de acțiune, scrie Reuters.
Germania a convenit cu guvernul SUA să achiziționeze rachete de croazieră Tomahawk și să le staționeze pe teritoriul german, a declarat joi cancelarul Friedrich Merz în fața parlamentarilor de la Berlin.
Merz a afirmat că s-a întâlnit cu reprezentanții de la Washington în marja summitului NATO de la Ankara pentru a finaliza acordul, adăugând că summitul a depășit toate așteptările sale.
„Prin această măsură, acoperim o lacună strategică critică în apărarea noastră, lucrând în același timp la dezvoltarea propriilor noastre sisteme europene și la staționarea acestora în Europa”, a spus el.












