Doar unul din patru români alege să îşi petreacă vacanţa în afara României, iar dintre aceştia, 65% şi-au ales ca destinaţie ţări precum Grecia, Bulgaria, Italia şi Turcia, iar ca mijloc de transport pentru deplasarea în concediu, 55,6% au ales autoturismul personal, rezultă dintr-un sondaj realizat de de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Grecia este ţara unde cei mai mulţi români au ales să îşi petreacă concediul în străinătate, respectiv 26,6% dintre respondenţi, în timp ce aproximativ 15% au ales Bulgaria, 14% vor merge în Italia şi puţin sub 10% în Turcia. Mai reduse ca procentaj al destinaţiilor alese sunt ţări precum Spania (9%), Egipt (4%) şi Franţa (3,5%), în timp ce alte destinaţii au procente şi mai reduse.

Când trebuie să aleagă mijlocul de transport pe care îl folosesc când merg în vacanţă, pe lângă cei 55,6% dintre respondenţi care au menţionat autoturismul personal, călătoriile cu trenul şi avionul sunt alese aproape la egalitate de 16,6% respectiv 16,2% în timp ce autocarul de doar circa 11,6%.

De asemenea, 70% dintre respondenţi au răspuns că strâng banii din timp pentru vacanţă, făcând economii pe parcursul anului. Mult mai puţini (10,6%) spun că folosesc tichetele de vacanţă pentru plata concediului şi tot puţin peste 10% apelează la cardul de credit/overdraft. Sub 7% susţin că se împrumută de la prieteni şi foarte puţini, adică sub 3% spun că primesc prime de concediu de la angajator.