Franța și Maroc deschid seria meciurilor din sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026 organizată în Mexic, SUA și Canada.
Vicecampioana mondială și campioana Africii își vor juca soarta calificării începând cu ora 23:00. La tv meciul se poate vedea live pe Antena 1.
Este practic o reeditare a semifinalei de la ultima ediție. Atunci Franța reușea să se impună cu 2-0 datorită golurilor lui Theo Hernandez (min. 6) și Kolo Muani (min. 79), însă avea să cedeze la penaltiuri în fața Argentinei în finala pentru marele trofeu.
- articolul continuă mai jos -
Între timp, Franța a mai bifat o semifinală de turneu major: la EURO 2024, atunci când Spania, care avea să ajungă campioana europeană, o elimina. În tabăra cealaltă, Marocul a câștigat în acest an titlul de campioană a Africii după o finală decisă în afara terenului.










