România ajunge pentru prima dată la Beach, Please! cu o inițiativă care transformă sustenabilitatea într-o experiență de învățare, joacă și colectare separată pentru tinerii prezenți la festival.
Între 8-12 iulie 2026, ASAP România, în parteneriat cu Lidl România, invită publicul festivalului să redescopere reciclarea printr-o serie de activități și jocuri educative și creative ce le pot aduce premii.
- articolul continuă mai jos -
Astfel, ASAP aduce la Beach, please! ASAP Recycling Beach, o zonă dedicată educației pentru mediu, gândită ca spațiu de joacă și învățare în care tinerii descoperă, prin activități interactive, cum arată colectarea separată și grija față de mediu puse în practică. Programul cuprinde trei jocuri gândite special pentru atmosfera de festival, toate cu aceeași miză: să facă din grija față de mediu un obicei natural pentru generația tânără.
FREESTYLEASAP pune în scenă creativitatea și flow-ul participanților: fiecare concurent alege un instrumental, extrage trei cartonașe cu cuvinte-cheie despre reciclare și sustenabilitate și trebuie să creeze și să interpreteze 1-2 strofe rap/trap freestyle folosind toate cele trei cuvinte, înainte ca instrumentalul să se termine.









