Avion Cargo Boeing 737 al K2 Airways. Foto: gordzam / Alamy / Profimedia
Un avion de marfă Boeing 737, înmatriculat în Pakistan, cu cinci membri ai echipajului la bord, a pierdut contactul cu controlul traficului aerian marți seară, după ce a semnalat o problemă la sistemul de navigație în timp ce se îndrepta spre Karachi, au anunțat autoritățile aviatice din Pakistan, potrivit Reuters.
Datele preliminare privind zborul indică faptul că avionul de marfă, vechi de 27 de ani, operat de K2 Airways din Sharjah, Emiratele Arabe Unite, s-ar fi prăbușit în mare la sud-vest de Karachi, după o serie de schimbări bruște de altitudine, urmate de o coborâre finală abruptă, potrivit serviciului de urmărire a zborurilor Flightradar24.
Autoritățile au lansat o operațiune coordonată de căutare și salvare pe mare, prin intermediul mai multor agenții, pentru a localiza avionul dispărut, a anunțat Autoritatea Aeroporturilor din Pakistan pe Facebook.
K2 Airways a spus că cooperează cu Autoritatea pentru Aviație Civilă din Pakistan și cu alte agenții guvernamentale.










