Producătorii vitivinicoli cer punerea în funcţiune a sistemului naţional antigrindină pentru a proteja culturile de viţă-de-vie de pagubele provocate de grindină, însă programul necesar repornirii sistemului poate fi aprobat doar de un Guvern cu puteri depline, a anunţat marţi ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Acesta a avut o întâlnire cu reprezentanţii producătorilor din acest sector pentru a analiza situaţia industriei, problemele cu care se confruntă şi măsurile prin care prin care Ministerul Agriculturii ar putea veni în sprijinul producătorilor.
„În cadrul întâlnirii, reprezentanţii organizaţiilor profesionale din acest sector au cerut ferm punerea în funcţiune a sistemului naţional antigrindină, pentru a proteja culturile de viţă-de-vie de pagubele provocate de grindină. Programul multianual necesar repornirii sistemului poate fi aprobat doar de un Guvern cu puteri depline. În perioada interimatului pregătim lansarea programului în dezbatere publică şi am reiterat propunerea mea de a reporni acest sistem pentru o perioadă limitată (2026-2028), timp în care vor putea fi analizate şi identificate cele mai potrivite soluţii tehnologice pentru protecţia culturilor pe termen lung”, a scris Tanczos Barna pe Facebook.







