Unele colecții impresionează prin purtabilitate, altele prin concept, iar câteva reușesc să combine cercetarea, execuția și construcția vizuală într-un mod memorabil. La UAD Fashion 2026, DOLLPHOBIA, semnată de Boar Darius Daniel, și BETWEEN EROS AND THANATOS, realizată de Bodroș Bogdan-Robert, au demonstrat două direcții diferite ale modei conceptuale contemporane.
- articolul continuă mai jos -
Dacă prima explorează identitatea prin teatrul grotesc și estetica queer, cea de-a doua transformă psihanaliza într-un limbaj vestimentar spectaculos. Deși foarte diferite ca abordare, ambele colecții confirmă că moda poate funcționa ca un discurs artistic complex.
DOLLPHOBIA de Darius-Daniel Boar
Colecția lui Boar Darius Daniel pornește de la universul expresionismului german și al teatrului de păpuși, folosind ca referințe culturale The Cabinet of Dr. Caligari, estetica drag și club kids, dar și personalități precum Leigh Bowery, Klaus Nomi sau Claude Cahun. Rezultatul este un univers teatral în care corpul devine un personaj aflat permanent între mască și identitate.







