Companiile maritime grecești au obținut cel puțin 3,8 miliarde de dolari din transportul petrolului rusesc în ultimii trei ani, deși statele G7 au încercat să reducă veniturile Kremlinului din petrol, transmite MEDIAFAX.
Cea mai mare sumă a fost obținută de Dynacom Tankers, companie fondată de miliardarul grec George Prokopiou. Dynacom a avut venituri de cel puțin 915 milioane de dolari din transportul țițeiului rusesc, ceea ce reprezintă aproape un sfert din totalul obținut de companiile maritime din iulie 2023, potrivit calculelor Financial Times.
- articolul continuă mai jos -
Olympic Shipping and Management, companie a Onassis Group, a obținut cel puțin 404 milioane de dolari, a doua cea mai mare sumă în rândul companiilor grecești. Stealth Maritime și Polembros Shipping, ambele companii de tancuri petroliere cu sediul la Atena, au câștigat fiecare peste 200 de milioane de dolari.
Tensiuni între Atena și Kiev







