Deputatul liberal Gigel Știrbu, șeful organizației Olt, a declarat marți că miza liderilor PSD este împiedicarea apariției unui pol reformator puternic PNL-PSD. ”Aici este adevărata problemă a PSD, nu îi sperie un partid, îi sperie o idee. Ideea că România poate fi guvernată fără vechile metehne, că instituțiile pot fi reformate, că banii publici pot fi cheltuiți cu responsabilitate, ideea că meritul poate învinge clientelismul”, a spus Știrbu într-o postare pe rețelele sociale.

- articolul continuă mai jos -

”Există o regulă simplă în politică: atunci când adversarul începe să-ți spună cu cine ar trebui să faci alianțe și cu cine nu, înseamnă că nu îți urmărește binele, își urmărește propria supraviețuire. În ultimele zile, din ce în ce mai mulți lideri PSD, dar și influenceri și comentatori apropiați acestui partid, au început să promoveze aceeași idee: o viitoare guvernare fără USR. Mesajul este repetat aproape obsesiv, de parcă ar exista un singur obiectiv: împingerea PNL într-o direcție convenabilă PSD. Nu cred că este întâmplător, cred că este cel mai mare semn de teamă pe care PSD îl transmite în acest moment”, a scris liderul liberal.

El susține că ”toate analizele sociologice și pulsul societății arată un lucru simplu: românii caută o alternativă. O alternativă credibilă, reformatoare, capabilă să modernizeze statul, să reducă risipa, să elimine privilegiile și să pună competența înaintea clientelei politice. Iar această alternativă începe să fie asociată tot mai des cu posibilitatea unei construcții reformatoare în jurul Partidului Național Liberal și al celorlalte forțe democratice și pro-europene, sub leadershipul lui Ilie Bolojan”.