Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), condus de Igor Dodon, și Mișcarea Alternativă Națională (MAN), în frunte cu Ion Ceban, fac front comun și torpilează procesul democratic de învestire a noului Executiv, arată Ziarul Național din Moldova, citat de Rador. Ambele formațiuni au anunțat oficial că boicotează consultările inițiate astăzi de președinta Maia Sandu după demisia premierului Alexandru Munteanu. Sincronizarea perfectă a mesajelor celor doi lideri, care folosesc termeni aproape identici – „farsă” și „mimat” –, readuce în spațiul public semne de întrebare privind coordonarea acțiunilor lor dintr-un singur centru de comandă.

- articolul continuă mai jos -

Luni, 6 iulie, PSRM a emis un comunicat de presă extrem de agresiv în care califică dialogul de la Președinție drept o acțiune „formală” și „menită doar să mimeze respectarea Constituției”, refuzând să „facă jocul ipocrit al guvernării”.

Socialiștii au speculat momentul de criză guvernamentală pentru a cere alegeri parlamentare anticipate, susținând că cetățenii ar fi obosiți de inflație și prețuri. Mai mult, aceștia au lansat ironii la adresa viitorului candidat la funcția de prim-ministru.

„PAS deține monopolul absolut asupra tuturor instituțiilor statului și controlează inclusiv majoritatea parlamentară. Să-și aleagă singuri un nou prim-ministru, dacă vor găsi pe cineva – un naiv sau un om exagerat de ambițios – care va accepta benevol să fie următoarea jertfă a regimului”, se arată în textul PSRM, adăugând că ei sunt gata să preia puterea după eventuale anticipate.