Conferință de presă a lui Mark Rutte la Ankara, luni, 6 iulie 2026, înaintea Summitului NATO. Credit: Marek Ladzinski / Zuma Press / Profimedia
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că dreptul de a protesta și libertatea presei sunt esențiale într-o democrație, luni, într-o conferință de presă la Ankara în care a fost întrebat despre măsurile luate de autoritățile turce împotriva disidenților și restricțiile introduse de acestea înaintea summitului aliat din această săptămână, notează Reuters.
Summitul NATO, la care vor participa liderii celor 32 de state aliate, precum și oficiali din țări partenere, urmează să aibă loc marți și miercuri, la Ankara.
Duminică, peste 100 de persoane au fost reținute de autorități în urma unor marșuri de protest organizate de partide și grupuri de stânga. Alte 103 au fost arestate ca parte a unor operațiuni antitero la Ankara.
Întrebat de reporteri despre valul de rețineri și arestări care a avut loc în ultima perioadă în Turcia și în care au fost vizați inclusiv jurnaliști și un cunoscut comediant turc, Deniz Göktaş, Mark Rutte a declarat că democrația înseamnă mai mult decât organizarea de alegeri.














