Aproape 150 de angajaţi din Harghita sunt afectaţi de concedieri colective anunţate în această perioadă, una la o firmă din Cristuru Secuiesc iar cealaltă la o fabrică din Topliţa, potrivit informaţiilor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), transmite Agerpres.
Şefa Serviciului „Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială” din cadrul AJOFM Harghita, Jánó Edit Andrea, a precizat că în această lună au fost disponibilizaţi 69 de angajaţi de la o firmă din industria textilă din Cristuru Secuiesc, aflată în insolvenţă.
- articolul continuă mai jos -
Totodată, AJOFM a fost notificată că o fabrică de încălţăminte din Topliţa urmează să disponibilizeze, începând cu luna august, 76 din cei 78 de angajaţi.
Motivele invocate sunt criza economică care a afectat industria de profil, scăderea cifrei de afaceri şi modificarea legislaţiei cu privire la drepturile salariale, transmite Agerpres.







