Regizorul român Cristian Mungiu, la Cannes 2026. Credit foto: Rocco Spaziani / DPA / Profimedia

„AI-ul va da rezultate spectaculoase dacă este folosit tot de cineva creativ și inteligent”, a spus regizorul Cristian Mungiu, câștigător al Premiului Palme d’Or, la un eveniment unde a fost întrebat de provocările inteligenței artificiale în cinematografie.

Cristian Mungiu a participat la un dialog jurnalista Alexandra Tănăsescu, organizat la Mercedes-Benz Studio Bucharest, unde a vorbit despre cariera lui și filmul „Fjord” care i-a adus al doilea mare premiu la Festivalul de la Cannes.

Întrebat la sesiunea de întrebări de la public cum ar fi fost „Fjord” dacă scenariul era scris cu ajutorul inteligenței artificiale și cum vede rolul AI în cinematografie, regizorul a răspuns că inteligența artificială trebuie privită ca un instrument, iar rezultatul depinde de cel care o folosește.

„Până acum, AI-ul este un tool care va da niște rezultate spectaculoase dacă îl folosește cineva creativ și inteligent. Sau va da niște rezultate mediocre dacă va fi folosit de cineva care își bazează succesul pe algoritm”, a spus Cristian Mungiu.