Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. Presiunea exercitată de producătorii auto asupra costurilor, volatilitatea lanțurilor de aprovizionare, tranziția către vehicule electrice și creșterea importanței activităților de cercetare și dezvoltare transformă nu doar modelele de afaceri, ci și modul în care sunt organizate operațiunile grupurilor multinaționale. Aceste transformări nu constituie, în sine, factori de risc fiscal, dar, din perspectiva prețurilor de transfer, prezintă o serie de provocări legate de modul în care funcțiile, riscurile și profitul sunt distribuite între entitățile grupului.
Prețurile de transfer au la bază principiul conform căruia remunerația fiecărei entități din cadrul unui grup multinațional ar trebui să reflecte funcțiile pe care aceasta le îndeplinește, activele pe care le utilizează și riscurile pe care și le asumă. Dar într-un sector aflat într-o transformare accelerată, modelul de afaceri trebuie evaluat periodic pentru a se stabili dacă mai reflectă realitatea operațională și economică a grupului. Pe măsură ce responsabilitățile unor entități evoluează, apar noi activități de cercetare și dezvoltare, se modifică lanțurile de creare a valorii sau sunt gestionate diferit anumite riscuri economice, poate deveni necesară o analiză a impactului acestor evoluții asupra politicii de prețuri de transfer și asupra modului în care sunt remunerate respectivele entități din grup.
