După ce a fost acuzat de autorități că este un pericol pentru securitatea națională, un palestinian stabilit de șapte ani în România a obținut în instanță anularea deciziei de returnare, scrie Snoop.ro. Deși judecătorii au concluzionat că informațiile secrete nu indică terorism, autoritățile au emis o nouă decizie prin care încearcă să-l dea afară.

Acest text nu este despre un palestinian pe care autoritățile încearcă să-l dea afară din România fără să-i explice de ce. Este despre puterea pe care instituțiile de securitate o au atunci când justifică măsuri radicale invocând informații secrete.

În lipsa unor explicații publice și a unui control civil real asupra activității acestor instituții, verificarea eventualelor abuzuri devine aproape imposibilă. În cazul documentat de Snoop, nici după ce o instanță a concluzionat că informațiile secrete nu indică terorism sau un pericol pentru securitatea națională, autoritățile nu au explicat pe ce își bazează suspiciunile și au reluat procedura prin care vor să-l forțeze pe cetățeanul străin să părăsească România.

În cele din urmă, întrebarea nu este doar dacă un om – fie el străin sau român – reprezintă sau nu un pericol. Ci cum și cine verifică instituțiile care fac astfel de evaluări, pentru ca puterea lor să nu poată fi exercitată arbitrar.