Pe măsură ce recordurile de temperatură din Europa au fost doborâte în ultimele săptămâni, iar temperaturile interioare au crescut până la valori insuportabile, mulţi dintre locuitorii bătrânului continent au căutat o soluţie imediată sub forma aparatelor de aer condiţionat portabile, transmite Agerpres, care citează Bloomberg.
- articolul continuă mai jos -
Apetitul tot mai mare al consumatorilor europeni pentru astfel de unităţi, care pot fi instalate aproape imediat şi sunt mai ieftine decât aparatele tradiţionale de aer condiţionat de tip „split inverter”, care sunt mai frecvente în SUA şi Asia, oferă un impuls afacerilor giganţilor chinezi ai electrocasnicelor, inclusiv Midea Group Co, Haier Smart Home Co şi Gree Electric Appliances Inc.
„Pe ansamblu, ne aşteptăm ca o cerere puternică pentru aparatele de aer condiţionat să impulsioneze creşterea exporturilor de la an la an pentru principalii producători chinezi în lunile de vară”, a declarat Jeff Zhang, analist la Morningstar, care mizează pe o creştere „semnificativă” a veniturilor în al doilea şi al treilea trimestru.
Potrivit analiştilor de la Citigroup Inc., producătorul chinez Midea a înregistrat o creştere de peste 20% a vânzărilor de aparate de aer condiţionat în Europa, în al doilea trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Producătorul chinez a anticipat cererea din această vară prin dublarea şi chiar triplarea stocului de aparate de aer condiţionat portabile înainte de sezonul de vârf, au estimat analiştii de la Citigroup Inc.














