Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat duminică, la postul american Fox News, că unele sate creştine din sudul Libanului ”au cerut să fie anexate” de Israel, pentru a fi protejate contra organizaţiei proiraniene Hezbollah, transmite Agerpres, care citează AFP.

Printre ”satele creştine din Liban, unele chiar au cerut să fie anexate la Israel, pentru ca noi să le protejăm contra fanaticilor Hezbollah care vor să îi ucidă. Şi noi facem acelaşi lucru cu creştinii pretutindeni”, a declarat Netanyahu în emisiunea ‘The Sunday Briefing’, a cărui ţară ocupă o parte din sudul Libanului, în apropierea frontierei.

Războiul s-a reluat în Liban pe 2 martie, în timp ce organizaţia Hezbollah a atacat teritoriul israelian în semn de sprijin pentru Iran, ţară vizată de o ofensivă israeliano-americană.

Israelul a ripostat printr-o amplă campanie de bombardamente şi o ofensivă terestră, multiplicându-şi însă apelurile la evacuarea unor părţi din sudul Libanului în timpul celor peste trei luni de confruntări.

Protocolul acordului semnat pe 17 iunie între Teheran şi Washington a permis intrarea în vigoare a unui fragil acord de încetare a focului în Liban începând cu 21 iunie, înaintea semnării pe 26 iunie a unui acord-cadru între Liban şi Israel în vederea unei ”păci durabile”.