Un sistem de apărare aeriană Patriot, instalat într-un centru militar destinat Ucrainei, la aeroportul Rzeszow-Jasionka din Polonia. Credit foto: Sergei Gapon / AFP / Profimedia

Un conflict politic a erupt duminică în Polonia din cauza unei livrări suspecte de rachete Patriot către Ucraina, partidele de opoziţie poloneze acuzând că acest lucru s-a făcut fără cunoştinţa parlamentului sau a preşedintelui ţării.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat în opoziţie, a declarat că Polonia avea nevoie la rândul său de acele rachete Patriot, pentru propria apărare, relatează Agerpres.

„Aceste rachete sunt un element esenţial în apărarea spaţiului aerian polonez contra rachetelor balistice şi altor ameninţări”, a declarat pe X fostul ministru al apărării Mariusz Blaszczak, parlamentar şi membru al conducerii PiS.

Blaszczak a cerut guvernului polonez să ofere imediat clarificări în acest caz. Ministrul apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a răspuns că, în coordonare cu premierul Donald Tusk, va face public întregul ajutor militar acordat Ucrainei de Varşovia începând din 2022. Preşedinţii – iniţial Andrzej Duda şi în prezent Karol Nawrocki – au fost întotdeauna informaţi, a scris el pe platforma X.