Dozele booster ale vaccinurilor împotriva COVID-19 nu protejează doar împotriva SARS-CoV-2, virusul aflat în spatele celei mai recente pandemii, ci ar putea ajuta și la protejarea împotriva unor viitoare coronavirusuri care riscă să treacă de la animale la oameni, au arătat cercetătorii de la Cambridge într-un studiu publicat în revista npj Vaccines.

- articolul continuă mai jos -

Într-un studiu conex, citat de MedicalXpress, echipa a arătat că prima expunere a unei persoane la SARS-CoV-2 îi „fixează” răspunsul imunitar, împiedicându-i capacitatea de a răspunde la variante viitoare, chiar și atunci când este vaccinată.

Atunci când o persoană este infectată cu un virus, sistemul imunitar produce anticorpi care vor recunoaște virusul dacă acesta reintră în organism și vor împiedica instalarea infecției din nou. Vaccinarea funcționează pe același principiu.

O echipă condusă de oameni de știință din laboratoarele Gupta și Rihn, de la Cambridge Institute of Therapeutic Immunology & Infectious Disease (CITIID), University of Cambridge, a vrut să afle dacă vaccinurile administrate în prezent împotriva COVID-19 ne-ar putea proteja și împotriva viitoarelor coronavirusuri care riscă să „sară” de la animale la oameni.