„Visul american s-a întors”, a declarat președintele Donald Trump în discursul dedicat aniversării a 250 de ani de independență a Statelor Unite, transmite Mediafax.
Liderul de la Casa Albă a transmis un mesaj împotriva comunismului și a pledat pentru reformarea sistemului electoral. Discursul, rostit în cadrul festivităților organizate pe National Mall, a început cu o scurtă întârziere după furtunile care au afectat Washingtonul.
- articolul continuă mai jos -
La urcarea pe scenă, Trump le-a mulțumit celor prezenți pentru că au rămas la eveniment, în ciuda vremii nefavorabile și a evacuărilor temporare. Liderul american a evocat victoria coloniilor americane în Războiul de Independență, afirmând că libertatea rămâne fundamentul identității Statelor Unite.
„Întreaga lume știe că americanii nu vor lăsa niciodată pe nimeni să le ia libertatea. Nu se va întâmpla! Nu vrem comuniști în țara noastră. Comunismul nu a funcționat niciodată și nu va funcționa niciodată”, a declarat președintele SUA. Trump a descris Constituția Statelor Unite drept „cel mai drept document politic conceput vreodată” și a susținut că libertatea de exprimare, libertatea religioasă, egalitatea în fața legii și dreptul de a deține arme reprezintă valorile care definesc națiunea americană.











