Serena Williams s-a retras din meciul de dublu pe care urma să îl dispute alături de sora sa, Venus, la Wimbledon, din cauza unei accidentări la genunchiul drept, transmite Mediafax.
Serena Williams, în vârstă de 44 de ani, s-a accidentat în timpul meciului de simplu disputat la începutul săptămânii. Fosta lideră mondială a revenit atunci în competiție, însă a fost învinsă în trei seturi de australianca Maya Joint, în vârstă de 20 de ani.
- articolul continuă mai jos -
Ulterior, sportiva a explicat, într-o postare pe Instagram, că nu este pregătită să revină pe teren. „Sunt devastată că trebuie să mă retrag din proba de dublu. Revenirea în competiție a fost un dar, iar șansa de a juca din nou alături de Venus a însemnat enorm pentru mine. Am făcut tot ce am putut, dar, din păcate, genunchiul meu nu este pregătit pentru competiție”, a transmis Serena Williams.
Sportiva a publicat și imagini cu patru seringi despre care a spus că arată lichidul extras din genunchi după meciul de simplu. Ea a distribuit și un videoclip în care apare mergând cu genunchiul bandajat, sprijinindu-se de un baston. Cu toate acestea, Serena Williams a lăsat să se înțeleagă că intenționează să revină în circuit înainte de US Open. „Tot ce pot spune este: fiți pe fază într-un oraș din apropierea voastră”, a scris ea pe rețeaua de socializare.












