Peter Magyar a anunțat că a depus în Parlamentul Ungariei un proiect de modificare a Constituției, care prevede schimbări în funcționarea instituțiilor statului și în sistemul politic, transmite Mediafax.
Propunerea vizează 12 modificări ale Legii Fundamentale, potrivit unui mesaj publicat de politician pe rețelele de socializare.
Una dintre principalele modificări prevede introducerea unei limite de 12 ani, echivalentul a trei mandate, pentru deputații din Parlamentul Ungariei. Proiectul mai prevede încetarea mandatului actualului președinte al Republicii.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit propunerii, atribuțiile Curții Constituționale ar urma să fie consolidate, iar judecătorii instituției ar urma să aibă o limită de vârstă de 70 de ani. Documentul prevede și întărirea independenței sistemului judiciar. Astfel, președinții Curții Supreme și ai Oficiului Național al Magistraturii ar putea fi revocați la inițiativa judecătorilor.








