Surpare pe drumul pe drumul spre Poiana Braşov. Foto: Primăria Braşov
Pe o porţiune de câţiva zeci de metri a şoselei care face legătura între municipiul Braşov şi staţiunea Poiana Braşov se va circula alternativ, pe o singură bandă, după ce în zona respectivă s-a surpat zidul de sprijin al drumului, din cauza ploilor abundente de joi seară, scrie Agerpres.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU), după ce Primăria a fost sesizată cu privire la surparea unei porţiuni de aproximativ 30 de metri a zidului de sprijin al drumului spre Poiană.
„În urma verificărilor făcute de reprezentanţii municipalităţii, s-a constatat că, la km 5+800, o porţiune a zidului de sprijin s-a surpat pe o lungime de aproximativ 30-35 metri, drumul fiind afectat pe sensul de coborâre, iar la km 5+900 există o tasare a căii de rulare pe o porţiune de aproximativ 60-70 de metri”.
„În aceste condiţii, primarul George Scripcaru a propus CLSU adoptarea unui set de măsuri urgente pentru punerea în siguranţă, consolidarea şi remedierea segmentelor de drum din zona afectată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice”.











