Gazdele festivalului transmit că pe lângă muzică de calitate, cei care vor coborî în subteran zilele acestea vor avea parte şi de numeroase alte evenimente culturale, plus că se vor putea bucura de răcoarea şi aerosolii din salină.

„Sunt zile încărcate de bucurie şi de emoţie pentru că aici, în inima sărată a pământului, pe lângă cea de-a şasea ediţie a The Jazz Cave Festival, se desfăşoară şi expoziţia de pictură România Underground, ediţia a patra, care cuprinde o expoziţie de artă contemporană colectivă şi trei expoziţii personale ale unor artişti de renume naţional, membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, precum şi expoziţia de fotografie intitulată Dualitate, care îl are autor pe Gelu Stănculescu, un artist desăvârşit cu care ne aflăm la a doua colaborare şi care pune accent pe fotografia conceptuală şi pe contrastul culorilor. Jazzul, care este unul dintre cele mai plăcute şi cele mai bogate stiluri muzicale, s-a pliat foarte bine pe cadrul inedit al Salinei Ocnele Mari şi pe acustica deosebită pe care o oferă mediul salin şi ne bucurăm pentru că UCIMR aduce şi în acest an, pe scena Innerland amenajată în cadrul bazei noastre de agrement, artişti de renume naţional şi artişti apreciaţi şi recunoscuţi la nivel internaţional, atât din Europa , cât şi din America”, a precizat, pentru Agerpres, reprezentanta Salinei Ocnele Mari, Anca Monea.