Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda Foto: M. Popow / imago stock&people / Profimedia

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat vineri că doreşte ca ţara sa, ce se învecinează cu exclava rusă Kaliningrad, să participe la descurajarea nucleară occidentală împotriva Rusiei, sugerând astfel de fapt desfăşurarea de arme nucleare pe teritoriul lituanian, ceea ce ar impune însă revizuirea Constituţiei, demers pe care l-a iniţiat deja, relatează agenţiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

„Este vorba despre obiectivul ţării mele de a folosi toate oportunităţile de descurajare nucleară şi dorim să fim parte integrală a acestei descurajări nucleare”, a spus Gitanas Nauseda la o conferinţă de presă la Berlin, alături de alţi lideri baltici şi de cancelarul german Friedrich Merz.

„Am propus în urmă cu câteva zile un amendament constituţional pentru a elimina restricţia existentă asupra unei posibile desfăşurări de arme nucleare în Lituania”, a precizat el.

Tot vineri, un grup de 50 de parlamentari lituanieni a confirmat că a înregistrat oficial un proiect de amendament constituţional în acest sens. Revizuirea Constituţiei Lituaniei necesită aprobarea în parlament de două ori cu o majoritate de două treimi (94 din 141 de membri), cu un interval de cel puţin trei luni între voturi.