O jurnalistă Fox News a fost condamnată de o instanță la o amendă zilnică după ce a refuzat să-și dezvăluie sursele pentru articolele pe care le-a scris despre un om de știință care făcea obiectul unei anchete a FBI. Curtea Supremă a susținut amenda, spre îngrijorarea apărătorilor presei, scrie New York Times.
Curtea Supremă a decis joi să permită amendarea unei foste jurnaliste Fox News, în cazul în care nu-și dezvăluie sursele, într-un caz cu implicații mai ample pentru activitatea jurnaliștilor.
Catherine Herridge a refuzat să-și dezvăluie sursele pentru articolele pe care le-a scris despre un om de știință care era anchetat de FBI.
Ea a solicitat judecătorilor să intervină după ce un judecător federal i-a ordonat să plătească sancțiuni zilnice de 800 de dolari, până când va dezvălui informațiile.
Judecătorii au respins cererea lui Herridge printr-o hotărâre de trei propoziții care nu a inclus nici o motivare, nici un rezultat al votului, așa cum se întâmplă adesea atunci când curtea emite ordonanțe de urgență.








