În urmă cu câteva ore, judecătorul de la Tribunalul Ilfov care a pronunțat decizia în procesul intentat, în aceeași zi, de tabăra de puciști din PNL, a postat pe platforma rejust.ro motivele pentru care a admis acțiunea acestora. Prin decizie, judecătorul a suspendat efectele unei decizii din 15 iunie a Biroului Permanent Național al liberalilor prin care parlamentarii erau obligați ca la votarea Guvernului Adrian Veștea să stea în bănci și să nu voteze, în caz contrar urmând a fi excluși din partid. În motivare, se invocă o decizie a Curții Constituționale din 1993 care arată că parlamentarii sunt în serviciul întregului popor, iar nu al formaţiunii politice pe listele căreia au candidat și că exercitarea mandatului are loc „în interesul cetăţenilor şi al statului, pe baza propriei judecăţi şi conştiinţe, iar nu pe baza unei eventuale constrângeri”. De asemenea, pentru a motiva faptul că PNL nu a fost citat și nu s-a putut apăra în acest proces, magistratul a invocat un articol din Codul Civil care permite, în cazuri de „urgență deosebită”, judecarea unei ordonanțe președințiale în aceeași zi, fără citarea părților.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit celor 16 reclamanți (Monica Cristina Anisie, Andrei Baciu, Sorin Mihai Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Ștefana Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Sorin Prișcă, George Scarlat, Ionuț Marian Stroe, Mihai Veștea, Mihai Sebastian Rusu și Eduard Tatian Mititelu), pe 15 iunie, Biroul Politic Național (BPN) al PNL a mandatat grupurile parlamentare – din care făceau parte – să nu susțină învestirea guvernului propus de Adrian Veștea, a stabilit că la votul de învestitură parlamentarii PNL „nu vor participa la vot ori își vor exprima opțiunea prin formula «prezent, nu votez»” și a prevăzut că „nerespectarea prezentei decizii de către parlamentarii PNL atrage pierderea calității de membru al partidului”. Reclamanții au menționat că BPN a mai prevăzut excluderea oricărui membru al PNL care acceptă o nominalizare pentru funcția de prim-ministru sau ministru fără aprobarea forurilor de conducere ale partidului. Ambele decizii erau obligatorii și executorii de îndată, iar orice poziționare, vot sau decizie contrară reprezenta o încălcare a dispozițiilor statutare.














