Andrew și Tristan Tate. Foto: captură video Marian Ceaușescu
Frații Andrew și Tristan Tate au ajuns vineri dimineață, 3 iulie, la sediul DIICOT, unde au fost chemați de procurori în dosarul în care sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni grave, printre care viol și trafic de persoane.
Imaginile cu frații Tate la DIICOT au fost postate de protestatarul Marian Ceaușescu, pe pagina lui de Facebook, care a stat de vorbă cu cei doi.
„Am venit la sediul corupției”, a declarat Andrew Tate, întrebat de Marian Ceaușescu de ce a fost chemat la DIICOT.
„Iubesc să fiu aici, este un privilegiu să fiu invitat aici. Fiecare oraș are aceste cluburi exclusiviste unde este greu să fii invitat. Cineva mi-a spus, când am venit în România, că dacă nu ai un dosar penal, asta înseamnă că ești sărac sau nu ești important”, a adăugat ironic Tristan Tate, întrebat dacă îi place la DIICOT.









