Armata olandeză va investi zeci de milioane de euro într-un parteneriat pe trei ani cu compania olandeză de tehnologie de apărare Intelic, pentru dezvoltarea unui software avansat destinat operării dronelor, au anunțat vineri cele două părți, transmite Mediafax.
Ministerul Apărării din Olanda și Intelic își propun să creeze o platformă software comună care să permită sistemelor fără pilot, produse de diferiți manufacturieri, să funcționeze integrat. Oficialii olandezi consideră că interoperabilitatea este esențială în conflictele moderne.
- articolul continuă mai jos -
Lecțiile războiului din Ucraina „Ucraina ne arată că nu doar hardware-ul contează, ci și software-ul”, a declarat secretarul de stat pentru Apărare Derk Boswijk, titrează Reuters. Potrivit acestuia, capacitatea de a face ca diferite sisteme de drone să lucreze împreună „simplifică semnificativ desfășurarea operațiunilor militare”.
Parteneriatul va avea la bază software-ul de comandă și control NEXUS, dezvoltat de Intelic, despre care compania afirmă că este utilizat pe câmpul de luptă din Ucraina încă de anul trecut. Platforma permite coordonarea mai multor sisteme autonome într-un singur mediu operațional. Fragmentarea pieței europene de drone Directorul general al Intelic, Maurits Korthals Altes, a subliniat că Europa se confruntă cu o fragmentare a tehnologiilor din domeniul dronelor.









