Poate inteligența artificială să crească productivitatea fără să devină un generator de „zgomot”? Este o întrebare pe care tot mai mulți lideri o pun în sinea lor, dar pe care rar o dezbat deschis. În cel de-al treilea episod al serialului CEO AI Talks by Raiffeisen Bank și Economedia, Zdenek Romanek, CEO Raiffeisen Bank România, și Ela Moraru, Country Director Google România, intră direct în esență: succesul nu stă doar în instrumente, ci în claritatea strategiei și calitatea echipei care le folosește.

- articolul continuă mai jos -

Discuția acoperă totul, de la „râul dezamăgirii”, momentul inițial în care AI nu face ceea ce te aștepți și frustrările apar, până la proiecte pilot care generează un randament real.

Romanek explică cum formula succesului combină doar 10% AI, 20% date și 70% capacitatea de a conduce schimbarea.

Moraru adaugă exemple concrete: de la generarea automată a 1.000 de versiuni ale unei reclame în câteva secunde, până la optimizarea lanțurilor de producție, fiecare secundă economisită se transformă în profit și eficiență.