58 de oameni scoși din azilele din Bihor au ajuns la Râmnicu Vâlcea, deși autoritățile locale anunțaseră că pot prelua doar 29. Oamenii au ajuns acolo fără acte de identitate, fără carduri de sănătate, fără istoricul medical și fără tratamentul urmat. Unii vorbeau doar limba maghiară, ceea ce a îngreunat comunicarea și evaluarea medicală. Pentru că nu au avut locuri de cazare, 29 de persoane au fost redistribuite în alte județe. De vină ar fi fost, spune președintele CJ Vâlcea, o încurcătură.

- articolul continuă mai jos -

Pe 1 iulie, la ora 4:30, în curtea Spitalului Județean din Râmnicu Vâlcea au ajuns ambulanțele ISU cu 29 de oameni, transferați de la Bihor.

„N-aveau bagaje. Unii dintre ei aveau niște plase, dar nu știu să vă spun ce era în ele, că la ora aceea, la 4:30, vă dați seama, ne-am preocupat să ajungă și ei într-un pat, să fie spălați, să mănânce ceva. Aveau doar hainele de pe ei, cărucioarele pe care trebuiau să le folosească, pentru că, din 29, 22 sunt nedeplasabili. Adică sunt la pat”, spune pentru G4Media Jana Diaconu, director DGASPC Vâlcea.

După ce i-au evaluat medical, cei de la asistența socială i-au cazat pe cei 29 în Centrul de Urgență al DGASPC Vâlcea.