Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă, a fost adus, miercuri, la sediul central al DIICOT pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de exploatarea a sute de persoane persoane vulnerabile, potrivit Agerpres și News.ro. Conform autorităților, gruparea condusă de bărbat a obţinut de pe urma oamenilor sume imense de bani din donaţii, pensii, indemnizaţii şi alte ajutoare şi beneficii sociale. Avocatul lui Pașca a spus că este „categoric nevinovat”

Bărbatul din Bihor care, potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acuzat că a exploatat sute de persoane vulnerabile sub paravanul unei asociaţii umanitare, audiat miercuri la sediul central al DIICOT, are calitatea oficială de suspect, a declarat apărătorul său, Răzvan Doseanu.

„Are calitatea oficială de suspect în dosarul deschis la DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat, grupul fiind el, nevasta şi copiii, şi pentru infracţiunea de trafic de persoane, 210 acte materiale din ce am înţeles eu. Cam astea ar fi acuzaţiile, pe scurt, formulate de către DIICOT. Deci au calitatea oficială de suspecţi domnul Paşca şi membrii familiei sale”, a declarat avocatul lui Pașca.