O investigație Context.ro a descoperit care sunt companiile angajate de Serviciul Român de Informații să construiască un laborator digital de testare a modelelor de Inteligentă Artificială. Proiectul SRI are denumirea OCCULT și va fi realizat de companii care au legături cu un sloven îmbogățit din privatizări suspecte, oameni de afaceri din cercul lui Sebastian Ghiță sau foști angajați ai SIVECO, o companie acuzată de corupție în contracte în domeniul IT cu statul.
- articolul continuă mai jos -
Context.ro a intrat în posesia unui document care arată că proiectul nu va fi realizat doar de Digi, ci de un consorțiu de firme din care face parte și una dintre cele mai mari companii de telecomunicații din Europa. Însă unele dintre companiile implicate au legături cu Sebastian Ghiță și cu cercul fugarului.
În paralel, Context.ro a descoperit că, în urmă cu mai bine de un an, cercetători din SUA au publicat un cadru de evaluare a modelelor LLM pentru capabilități de operațiuni cibernetice, denumit tot OCCULT și care se referă tot la evaluarea unor modele LLM în domeniul securității cibernetice.
SRI mai are în derulare un proiect pentru creșterea nivelului de securitate cibernetică și combaterea amenințărilor cibernetice la adresa sectorului public, în valoare de aproape 300 de milioane de lei.








