Camera Deputaților a aprobat, marți, proiectul de lege privind competițiile și adunările publice ce prevede că pe stadioane se va putea consuma bere sau chiar și vin în zonele VIP.

Proiectul ce a fost adoptat de Senat în noiembrie și marți de Camera Deputaților, decizională în acest caz, prevede permiterea „în arena sportivă, vânzarea, distribuirea sau consumul băuturilor fără alcool şi a celor slab alcoolizate, cu o concentrație alcoolică de până la 5% în volum, numai în pahare fără capac din hârtie sau din material plastic.”

De asemenea, pe lângă bere, în zonele VIP se va putea bea și vin: „dacă arena sportivă unde este organizat jocul sportiv deţine o zonă separată şi privată pentru mâncare şi băutură şi acces la anumite locuri premium şi/sau loje, organizatorul poate distribui în zona respectivă şi vin, indiferent de concentraţia alcoolică a acestuia.”

Potrivit legii, spectatorilor li se interzice „să pătrundă în stare vădită de beţie sau să ajungă în această stare ca urmare a consumului de băuturi alcoolice de până la 5%, în timpul evenimentuluisportiv sau să introducă sau să încerce introducerea de băuturi în arena sportivă.”

Cum explică inițiatorii propunerea lor