Operatorul de salubritate din Sectorul 1, compania Romprest, a obținut în instanță suspendarea celei de-a doua hotărâri de Consiliu local prin care a fost notificată de încetarea contractului la 30 iunie, potrivit portalului instanțelor de judecată.

Decizia nu este definitivă, dar vine după ce pe 12 iunie un alt complet de judecată a anulat prima notificare de încetare a contractului. În plus, decizia de luni, 29 iunie, obligă Consiliul local al Sectorului 1 să nu mai emită o nouă notificare de încetare a contractului Romprest, până la data deciziei pe fond privind anularea celei de a doua hotărâri de Consiliu Local.

- articolul continuă mai jos -

”Respinge excepțiile inadmisibilității sub toate aspectele invocate, decăderii, autorității de lucru judecat, prematurității și lipsei de obiect, ca neîntemeiate.

Admite în parte cererea de suspendare precizată.