O persoană a ajuns la spital, luni după-amiază, cu răni la picioare, după ce acoperişul unui bloc din Târgovişte a fost smuls de vântul puternic şi aruncat pe şosea, peste victimă. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea altor bucăţi de acoperiş luate de vânt şi a unor copaci doborâţi, la Târgovişte şi Răzvad. Cele două localităţi s-au aflat sub cod roşu de vijelie, fiind înregistrate 114 apeluri la 112 prin care au fost semnalate efecte ale furtunii.
„Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice, pompierii dâmboviţeni acţionează pentru gestionarea mai multor situaţii generate de vremea severă, pe raza municipiului Târgovişte, precum şi în localităţile limitrofe. La nivelul ISU Dâmboviţa au fost înregistrate, până la acest moment, 114 apeluri prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, a transmis ISU Dâmboviţa, potrivit News.ro.
Astfel, în urma solicitărilor primite, pompierii dâmboviţeni au intervenit în 65 de situaţii, dintre care 25 au fost finalizate, iar 40 sunt în curs de desfăşurare.
Persoană lovită de un acoperiș smuls de vânt
Potrivit ISU Dâmboviţa, în urma furtunii de luni după-amiază, echipajele instituţiei au intervenit pentru degajarea unor copaci căzuţi, stâlpi şi elemente de acoperiş desprinse, precum şi salvarea unei persoane surprinse de elemente ale unui acoperiş căzut.








