Declarațiile lui Biden vin într-un moment în care familia sa devine tot mai vizibilă pe scena politică, scriu NPR și The Guardian.
Joe Biden a spus că Donald Trump este „un ratat”, într-un discurs combativ susținut sâmbătă la o gală organizată în Hanover, Maryland, de Partidul Democrat din acest stat, cu aproximativ patru luni înainte de alegerile în care democrații speră să preia controlul asupra Congresului.
În discursul de 10 minute, Biden a vorbit despre demolarea aripii de est a Casei Albe pentru a face loc unei săli de bal, despre intenția lui Trump de a-și adăuga numele pe fațada Centrului John Kennedy pentru Artele Spectacolului, despre planurile sale privind un arc de triumf, precum și despre renovarea compromisă de 14,7 milioane de dolari a bazinului din fața Memorialului Lincoln.
Însă „nu doar proiectele sale de vanitate” din capitala țării sunt o rușine, a susținut Biden.
El a menționat, de asemenea, modul în care administrația a încercat să-i despăgubească pe cei condamnați – și apoi grațiați prezidențial – pentru rolul jucat în atacul violent de la Capitoliul SUA din 6 ianuarie 2021.











