Președintele Nicușor Dan s-a văzut recent la Cluj cu unul dintre oamenii a cărui influență este direct proporțională cu discreția pe care a cultivat-o, sistematic și folosind resurse uriașe.
„Nicușor Dan s-a dus la cina de la Cluj ca să se întâlnească cu Sacha Dragic”.
Sacha Dragic are un avantaj pentru care alți oameni cu averea lui ar ucide să-l aibă. Poate merge pe stradă liniștit, fără să fie recunoscut.
În lumea de azi, discreția este luxul ultim. În plus, ea are o caracteristică: odată pierdută, nu ți-o poți răscumpăra. Nu poți băga duhul celebrității înapoi în sticlă. Dragic e foarte atent cu anonimatul său.
„De când se ocupă tocilarii de casele de pariuri?”







